La capătul răbdării. „Stegarii” iau în calcul să nu intre în cantonament înainte de meciul cu „U”. Zotta: „Sunt decepționat”

La capătul răbdării.
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • FC Brașov se confruntă în continuare cu probleme financiare mari, înaintea meciului cu Universitatea Cluj fotbaliștii gândindu-se să nu participe la antrenament, în semn de protest.

 

UPDATE 16:00: Directorul general al echipei FC Brașov, Constantin Zotta, este la curent cu situația creată de jucători în această zi. Acesta spune că lucrurile se vor rezolva, urmând a discuta cu fotbaliștii.

„Chiar dacă sunt plecat la București pentru a reprezenta clubul la LPF sunt la curent cu situația de la echipă. Am discutat cu jucătorii și le-am spus că, până la plecarea în vacanță, 100% vor primi cel puțin un salariu. Am fost informat că jucătorii au avut intenția să facă grevă și să nu se antreneze. Antrenorul mi-a spus că jucătorii nu vor să intre în cantonament dacă nu vor primi două salarii restante. O să discut în această seară cu Ioan Neculaie despre această problemă, dar eu sunt decepționat mai ales că aceste lucruri se întâmplă înaintea unui meci foarte important. Sunt convins că lucrurile se vor rezolva”, a declarat Zotta pentru aceeași sursă.


Conform monitorulexpres.ro, stegarii au ajuns la limita răbdării în ceea ce privește restanțele financiare, ținînd cont că în 2014 nu au primit încă vreun salariu. Oficialii clubului le-au promis jucătorilor că după meciul cu CFR Cluj le vor vira în conturi bani aferenți pentru două luni, însă până miercuri conturile au rămas „înghețate”.

În aceste condiții, brașovenii i-au comunicat antrenorului că vor să ia măsuri, iar cel mai probabil aceștia vor boicota antrenamentul de joi. Jucătorii au făcut front comun și cer achitarea urgentă a două salarii restante, altfel iau în calcul varianta de a nu intra în cantonamentul premergător meciului cu Universitatea Cluj. O altă măsură extremă ar fi întârzierea meciului cu „șepcile roșii” cu 15 minute, după modelul „Vaslui”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Presa din Grecia l-a jignit pe Gigi Becali, după ce a văzut declarația despre Răzvan Lucescu
Presa din Grecia l-a jignit pe Gigi Becali, după ce a văzut declarația despre Răzvan Lucescu
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu s-a asigurat
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu…
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Cum a ajuns să arate arbitrul ”Brad Pitt” Alexandru Tudor, la 53 de ani. Și-a lăsat barba lungă, cântă în biserică, seamănă cu un călugăr și a luat calea credinței
Cum a ajuns să arate arbitrul ”Brad Pitt” Alexandru Tudor, la 53 de ani. Și-a lăsat barba lungă, cântă în…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase mai devreme, dar nu a fost lăsată să plece
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase mai devreme, dar nu a…
Un economist DĂ VERDICTUL! Câte joburi VA FURA Inteligența Artificială?
Un economist DĂ VERDICTUL! Câte joburi VA FURA Inteligența Artificială?
Mama singură cu 3 copii a dat detalii despre cum a fost ajutată de milionarul român de doar 28 de ani: Un om cu suflet mare
Mama singură cu 3 copii a dat detalii despre cum a fost ajutată de milionarul român de doar 28 de…
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
UE a dat ordin. Documentul ce trebuie semnat. A devenit obligatoriu în România
UE a dat ordin. Documentul ce trebuie semnat. A devenit obligatoriu în România
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Suspendarea pentru dopaj a lui Paul Pogba a fost redusă de la patru ani la 18 luni
Suspendarea pentru dopaj a lui Paul Pogba a fost redusă de la patru ani la 18 luni
🚦 Cine are prioritate pe galben intermitent, pietonul sau mașina?🚦
🚦 Cine are prioritate pe galben intermitent, pietonul sau mașina?🚦
Cum arăta Andreea Perețeanu de la Asia Express, sezonul 7, în 2012. Ce nou proiect a început sora lui Carmen Negoiță
Cum arăta Andreea Perețeanu de la Asia Express, sezonul 7, în 2012. Ce nou proiect a început sora lui Carmen…
×